se impun ca o garanție juridică a îndeplinirii controlului asupra modului în care autoritățile publice își exercită atribuțiile conferite prin lege, control care se exercită fie din proprie inițiativă, fie la solicitarea celor interesați, de către însuși autoritățile administrative sau de autorități care înfăptuiesc celelalte puteri ale statului.
este propus masteranzilor programului de master Drept public şi reflectă un curs teoretico-practic de specialitate, scopul căruia este formarea unui sistem de competenţe profesionale, care să asigure angajarea absolvenţilor în piaţa muncii sau să permită avansarea în carieră a absolvenților deja încadrați. Proiectul presupune o implicare efectivă a studenților masteranzi în soluționarea problemelor de actualitate în arealul vast al administrației publice și serviciilor publice din Republica Moldova, în contextul modernizării și armonizării domeniului la standartele Uniunii Europene.
Cursul „Mecanisme de asigurare a supremaţiei constituţiei” este destinată studenţilor de la programul de master de profesionalizare „Drept public” şi reflectă un curs de specializare obligatoriu, dedicat unui compartiment important a dreptului constituțional al Republicii Moldova – teoria constituţiei şi instituţia controlului constituţionalităţii legilor.
Cursul Organizarea statală a puterii este propus masteranzilor programului de master Drept public şi reflectă un curs teoretic fundamental scopul căruia este familiarizarea masteranzilor cu problemele organizării statului, organizării puterilor în stat, funcţiilor şi competenţelor/atribuțiilor autorităţilor publice antrenate în exercitarea puterii de stat.