Opțiuni înscriere
Cursul „Drept umanitar, migrație, refugiați” este predat în cadrul programului de master „Dreptul și guvernanța afacerilor internaționale și europene” și urmărește să ofere studenților o perspectivă integrată asupra unora dintre cele mai sensibile și actuale teme din dreptul internațional contemporan.
Într-un context global marcat de numeroase crize regionale, conflicte armate, fluxuri de migrație cursul analizează reglementările internaționale aplicabile în domeniu, având un conținut centrat pe obligațiile statelor și drepturile persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate descrise mai sus.
Conținutul cursului include studiul reglementărilor de drept internațional umanitar (în special, Dreptul de la Geneva), al instrumentelor internaționale privind statutul refugiaților (Convenția din 1951 și Protocolul din 1967), precum și al cadrului juridic european și internațional aplicabil migrației și azilului. Sunt analizate, de asemenea, rolul și atribuțiile instituțiilor relevante, cum ar fi UNHCR, Comitetul Internațional al Crucii Roșii, OIM, dar și mecanismele Uniunii Europene în materie de azil și control al frontierelor.
Cursul pune accent pe interacțiunea dintre drept, politici publice și realități geopolitice, încurajând o abordare critică a modului în care normele juridice răspund crizelor umanitare și migratorii. Studenții vor dobândi nu doar cunoștințe teoretice, ci și abilități practice de interpretare și analiză a legislației și jurisprudenței internaționale și europene relevante.
Prin conținutul său, cursul „Drept umanitar, migrație, refugiați” contribuie semnificativ la formarea unei perspective juridice solide și interdisciplinare asupra provocărilor actuale din domeniul afacerilor internaționale și europene, oferind studenților instrumentele necesare pentru a înțelege și aborda problemele complexe generate de conflictele armate, migrația forțată și nevoia de protecție a persoanelor vulnerabile.
Cursul ”Drept umanitar, migrațiune, refugiați” este ținut în limba română.
Prezentul curriculum este elaborat întru asigurarea procesului de instruire a studenților anului I, Ciclul II, Facultatea de Drept, Programul de master Drept și guvernanța afacerilor internaționale și europene.